NASA lansează joi o misiune către Soare. Agenţia Spaţială Americană se pregăteşte să lanseze o rachetă Pegasus XL care va avea ataşat un satelit de observaţii. Misiunea IRIS (Interface Region Imaging Spectograph) este menită să studieze atmosfera interioară a Soarelui. Oamenii de ştiinţă vor să afle mai multe detalii despre radiaţiile…
"Satan", arma cu care ruşii cred că pot salva omenirea ameninţată de asteroizi
Un sistem de rachete balistice ruseşti, numite “Satan” şi datând de pe vremea regimului sovietic, ar putea fi folosit ca armă împotriva asteroizilor care ameninţă Pământul, susţine un expert rus, citat de foxnews.com. Cercetătorul Sabit Saitgarayev a arătat că este vorba despre rachetele balistice intercontinentale SS-18 “Satan” care, modificate, ar putea…
Descoperirea remarcabilă făcută de astronomi. Trei exoplanete care pot susţine viaţa, pe orbita unei singure stele
O descoperire remarcabilă a fost făcută de astronomii de la Observatorul European Austral (ESO). Cercetătorii au găsit în constelaţia Scorpionului un sistem solar “înzestrat cu o zonă locuibilă bine populată”, cu trei “super-Terra”, care ar prezenta condiţii compatibile cu existenţa apei în stare lichidă, relatează AFP. Astronomii au făcut această descoperire…
Minunea pe care Google o sărbătoreşte astăzi. "A fost un geniu. Unic în lume"
GOOGLE sărbătoreşte, marţi, printr-un logo special, 161 de ani de la naşterea arhitectului catalan Antoni Gaudí, autorul unor clădiri celebre în lume, printre care se numără catedrala Sagrada Familia din Barcelona. Astfel, logoul de marţi al GOOGLE prezintă parcul Guell, interiorul de forma scoicii din Casa Mila, un balcon al Casei…
"Asistăm la o PREMIERĂ la nivel planetar". Stăm în faţa unui record care s-a întâmplat de 8 ori în ultimul secol
Veştile rele nu rămân în urmă, oamenii de ştiinţă anunţând temperaturi record pentru luna mai a acestui ani, fiind una din cele mai călduroase perioade din ultimii 134 de ani. După 1998 şi 2005, aceasta este a treia cea mai caldă lună mai (15,46 grade Celsius în medie) de la începutul…
Panoramă spectaculoasă de 1,3 miliarde pixeli, realizată de robotul Curiosity pe planeta Marte
NASA a realizat o panoramă de 1,3 miliarde pixeli a unei părţi a planetei Marte prin intermediul a aproape 900 de fotografii efectuate de camerele robotului Curiosity. Imaginile prezintă o panoramă a locului unde robotul Curiosity a colectat primele mostre de praf, denumit “Rocknest”. Fotografiile au fost făcute în perioada 5…
Descoperire extraordinară despre plante: sunt capabile de calcule aritmetice complexe
Plantele fac o serie de calcule aritmetice complexe pentru a se asigura că au suficientă hrană care să le ajute să reziste peste noapte, afirmă autorii unui studiu publicat în revista eLife, informează Reuters. Cercetătorii britanici au descoperit faptul că plantele îşi ajustează rata de consum a amidonului, pentru a preveni…
Un nou virus mortal a apărut în Orientul Mijlociu
In Orientul Mijlociu a aparut un virul mortal, care s-ar putea dovedi mai periculos decat cel al pneumoniei atipice sau sindromul acut respirator sever (SARS), scrie Daily Mail. Noul virus a ucis deja 38 de oameni. Organizatia Mondiala a Sanatatii a anuntat peste 60 de cazuri de MERS (sindromul respirator din…
Imagini extraordinare din satelit: Pământul, planeta cu vegetaţie luxuriantă
Oamenii de ştiinţă au publicat noi imagini realizate din satelit în care au surprins zonele înverzite de pe Terra. Folosind senzorul VIIRS al satelitului NASA/NOAA Suomi NPP, experţii au strâns informaţii în perioada aprilie 2012 – aprilie 2013, în scopul de a crea un nou index al vegetaţiei. Imaginile rezultate arată…
Astronomul Magda Stavinschi: Între fenomenele meteorologice şi cele astronomice legăturile nu sunt evidente
Astronomul Magda Stavinschi a vorbit, în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire, despre legăturile dintre fenomenele meteo şi cele astronomice. „Între fenomenele meteorologice şi cele astronomice legăturile nu sunt foarte evidente. Este activitatea Soarelui, este rotaţia Pământului, este axa polurilor. Sunt o serie de fenomene care, mai mult sau mai puţin influenţează”,…