272012Aug

Twitter ar putea să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA. Diferenţa dintre contul lui Obama şi cel al lui Romney


Mesajele pe Twitter, utilizate de către candidaţii la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie pentru a mobiliza alegătorii, a colecta fonduri sau a face campanie ar putea, pentru prima dată, să influenţeze alegerile, informează AFP.
   
Twitter poate “influenţa cursul dezbaterii naţionale”, apreciază Zach Green, directorul firmei de studii media 140Elect, care oferă consiliere politicienilor cu privire la utilizarea Twitter.
   
“Twitter poate injecta un mesaj în dezbaterea naţională şi poţi să îţi exprimi opinia în această privinţă înainte să apară vreun articol de presă”, declară Green.

“Poţi intra, de asemenea, într-o dezbatere naţională, pentru că Twitter permite candidaţilor să se adreseze oamenilor direct”, continuă el.
   
În opinia lui Tony Fratto, un fost purtător de cuvânt al Casei Albe în timpul preşedinţiei lui George W. Bush şi directorul firmei de consultanţă Hamilton Place Strategies, Twitter poate face diferenţa. “A permis echipelor electorale să se adreseze unui număr maxim de oameni foarte repede şi ieftin”, a explicat el.
   
“Nu numai că poţi să adresezi un mesaj unor milioane de oameni, dar poţi totodată să răspunzi foarte repede unor acuzaţii. Înainte trebuia să creezi un mesaj pentru televiziune sau să scrii un comunicat de presă”, aminteşte Fratto.
   
“Cu Twitter, imediat ce apare o critică sau o publicitate negativă, poţi răspunde imediat şi-i poţi determina pe susţinătorii tăi să reacţioneze” adaugă el.
   
Preşedintele democrat Barack Obama îl domină, de departe, pe rivalul său republican pe Twitter, cu 18,7 milioane de abonaţi, faţă de mai puţin de 900.000 câţi are Mitt Romney.
   
Obama postează de zece ori mai multe mesaje pe Twitter decât Romney. Însă mesajele acestuia din urmă sunt cel mai adesea împărtăşite şi retransmise, ceea ce sugerează că susţinătorii săi sunt mai “motivaţi”, remarcă Green.
   

Source Article from http://www.antena3.ro/high-tech/twitter-ar-putea-sa-influenteze-alegerile-prezidentiale-din-sua-diferenta-dintre-contul-lui-obama-si-cel-al-lui-romney-181644.html


Leave a Reply