112016Mar
Soseste Raspberry Pi 3

Soseste Raspberry Pi 3

A trecut un an de cand a fost lansat Raspberry Pi 2, si noua luni de cand a fost imbracat si intr-o carcasa oficiala. Era momentul pentru o schimbare, si aceasta vine sub forma noului Raspberry Pi 3 (Model B). Acesta este perfect compatibil cu predecesorul sau, la fel de mare si de scump, insa cu 50 – 60 % mai performant (si de zece ori peste Raspberry Pi 1).

Totul gratie noii configuratii, centrate pe o platforma Broadcomm BCM2387. Aceasta este compusa dintr-un procesor quad core Cortex A53 la 1.2 GHz, GPU VideoCore IV la 400 MHz, si 1 GB LP-DDR2. Stocarea se face pe card-uri microSD (de maxim 256 GB), iar ca si conectivitate avem patru port-uri USB 2.0, LAN 10/100, HDMI 1.4 (rezolutia maxima suportata fiind de 1920*1080 pixeli), jack audio de 3.5 mm, si in premiera in lumea Raspberry Pi si Wi-Fi n si Bluetooth 4.1.

Decodeaza atat H.264 cat si H.265, si este compatibil cu o multime de sisteme de operare: Raspbian Jessie OS (Debian), NOOBS, Chromium OS, Gentoo, PiBang, Risc OS, Raspbmc, Slackware ARM, Void Linux si Windows 10. Dimensiunile stagneaza la 86*56*21 mm, iar pretul ramana de 35 $.