232012Nov

Apple, în corzi. Samsung vrea să adauge şi iPad Mini la noul proces pe brevete tehnologice


iPhone 5, iPad Mini şi noua generaţie de iPad funcţionează încălcând brevete tehnologice care aparţin Samsung, susţine compania sud-coreeană, care pregăteşte o nouă acţiune în judecată a concurenţilor de la Apple.

După ce a reuşit să includă iPhone 5 în lista dispozitivelor următorului proces de încălcare a brevetelor tehnologice, Samsung încearcă să introducă şi nouile generaţii de iPad şi iPod, precum şi noul iPad Mini, informează AllThingsD.

În cadrul unei moţiuni depuse înainte de Ziua Recunoştinţei (joi, 22 noiembrie) Samsung a propus adăugarea noilor dispozitive iOS argumentând că acestea nu erau disponibile în momentul în care au făcut plângerea iniţială.

Sud-coreenii susţin că, dacă dispozitivele mai vechi al Apple le încalcă brevetele tehnologice, înseamnă că şi cele noi sunt în neregulă. Poziţie susţinută şi de judecătorul Paul Grewal, care a şi averizat Apple să nu mai încerce să intervină în formularea plângerii celor de la Samsung.

“Având în vedere etapa iniţială în care se află acest proces şi justificarea din spatele acestui ordin, Curtea notează că Apple ar trebui să se gândească de două ori înainte să se opună unor amendamnete similare, care au în vedere produse noi, pe care Samsung le-ar putea propune în viitor”, a explicat judecătorul.

Source Article from http://www.antena3.ro/high-tech/apple-in-corzi-samsung-vrea-sa-adauge-si-ipad-mini-la-noul-proces-pe-brevete-tehnologice-193199.html

Service Calculatoare Constanta – numarul 1 in servicii IT


Leave a Reply